*janded

'cuz life is so random

let's do it romania

*Let’s do it, Romania!

Ehe… şi uite-aşa, dragii moşului ne-am primit şi diplomele de participare la LDIR… unii dintre noi.

Când m-am prezentat în faţa Familiei pentru a aduce la cunoştinţă intenţia mea fermă de a mă implica în organizarea Let’s do it Romania! eram conştientă că voi avea parte de reacţii gen “Pace ţie, fă ce vrei.” sau “Serios, chiar nu te înţeleg. De ce te legi la cap dacă nu te doare?”. Acum că tot veni vorba… mi-am pus şi eu întrebarea “De ce să mă leg la cap dacă nu mă doare?” pentru că aveam cam toate motivele să o fac: nu ştiam cu ce se mănâncă acest Let’s do it Romania (în afară de faptul că era mare curăţenie pe 25), nu cunoşteam pe nimeni implicat în acţiune care să mă tragă după el, dar m-am gândit că poate voi trage eu lume după mine.

Totul a început când am văzut un post pe facebook de la Geenie Cafe legat de o adunare. Am zis să mă duc şi eu, aşa murătură cum eram, că şi aşa era vacanţă şi nu aveam nimic mai bun de făcut. Evident că m-am lovit de multe feţe pe care nu le văzusem până atunci. Nu am putut să nu o remarc pe Laura care se zbătea din răsputeri să ne zică cât mai multe informaţii într-un timp foarte scurt.

Apoi a apărut cuvântul “cartare”. Panică! Ce e aia cartare? Eu mă dusesem acolo la strâns gunoi. Calmul s-a restabilit când mi-am dat seama că sunt cam inutilă la capitolul cartare, deci rămăsesem la stadiul de murătura, totul era ok. A urmat întrebarea “Cine vrea să se implice în organizare?” ăla eu, ăla eu… ok, prietene “Vreau eu…” am zis cu juma’ de gură.

Evident că a trecut ceva timp până să fac şi eu ceva – nu că aş fi făcut mare lucru, dar îmi place să cred că ceva mic mic am făcut. Geenie a căpătat un nou statut, şi anume acela de WatchTower unde ne adunăm cu toţii pentru a da raportul sau a ne plânge că nu-ştiu-ce primar nu vrea să ajute cu transportul.

După multe piedici gen “Băi, ăştia de la Bucureşti au uitat să trimită saci şi mănuşi!”, “Nu mai ajung sacii ăia odată?!” sau “Aoleu, aoleu cum facem cu transportul?” a venit şi ziua de 24. În seara de 24 Geenie a fost invadată de trupa de şoc, tabele, tricouri, stick-ere, hărţi & co. Au urmat multe replici de genul “Hai că se poate!”, “Mâine e… am emoţii.”.

A doua zi (25) am început să ne adunăm în jur de nu-mai-ştiu ce oră şi ne-am apucat să aranjăm sacii şi mesele. Am fost foarte dezamăgiţi când am văzut că ploua, dar vremea şi-a revenit repede. Toată lumea stresată, toata lumea era gata oricând să sară la gâtul cuiva. A trebuit să curăţăm zona platformei de lângă Mc pentru că nu se potrivea deloc cu acţiunea noastră şi primaria sau cineva de sus nu s-a gândit la asta se pare. Am fost luaţi pe sus de un val de oameni care aveau 1001 întrebări, dar toata lumea s-a descurcat bine. Evident că a fost mare vâlvă şi multi nervi consumaţi.

A fost o zi pe care am aşteptat-o mulţi şi care a ieşit foarte bine. Personal, îmi pare rău că nu am putut să mă implic mai mult; dar asta nu ţinea în totalitate de mine (me junior).

După ce am terminat cu ziua de 25 şi petrecerea de după am avut o stare de euforie nebună pentru următoarele 3 săptămâni. Peste tot pe unde mă duceam nu mă puteam abţine să nu mă laud cu “Am făcut parte din echipa de organizare a LDIR!” şi drept răspuns primeam cea mai idioata replică: “Şi ţie ce ţi-a ieşit din asta?”. La început mă apucam să explic, după am renunţat şi am trecut la un singur cuvânt: “nimic”, pentru că acesta era cuvântul pe care toţi vroiau să-l audă.

Adevărul este că m-am ales cu foarte multe lucruri nepreţuite, chiar dacă implicarea mea în proiect nu a fost atât de majoră. În primul rând m-am ales cu o experienţă pe care nimeni nu mă poate învăţa să o trăiesc, am învăţat şi am văzut cum decurge lucrul în echipă, dar şi individualismul; m-am ales cu noi cunoştinţe, care dacă tot veni vorba sunt persoane extraordinare, şi nu le voi menţiona numele pentru că se ştiu deja. Nu pot să zic decât un sincer “mulţumesc” pentru că m-aţi lăsat să fac parte din echipă şi aţi avut grijă de junior.

Să ne adunăm din nou cu toţii în 2011 pentru un nou Let’s do it!
We did it!